Un fel de brownie cu branza de capra

Zilele trecute eram in cautarea unor poze cu zane si dragoni pe Pinterest (sunt preferatele mele; nu ma satur niciodata sa le privesc sau sa descopar altele noi) si, dintr-una intr-alta, am dat peste niste poze delicioase de brownies. Si bineinteles ca a-nceput sa-mi ploua-n gura instantaneu, fiind practic fortata sa fac o reteta de brownie cu ce aveam prin casa. Mai jos reteta facuta de mine, daaaaar… intai de toate, poza care a declansat totul ;))

image

Nah… zi si tu acum, cum sa nu salivezi cand vezi asemenea poza?!? Din pacate a folosit colorant alimentar in reteta, iar eu nu ma-mpac cu aditivii sau colorantii alimentari. Dar, in timp ce scriu asta, mi-a venit o idee: pot folosi pudra de sfecla rosie pe post de colorant si cred ca ii va da un gust interesant, combinat cu branza de capra. Data viitoare incerc!

 

Hai ca-s vorba lunga si, daca o tin tot asa, ajung la reteta poimarti! :))

Pentru masuratori, am folosit un pahar normal si o lingura din setul de tacamuri.

Ingrediente, folosite dupa ochi si simtire (ca asa iese un produs insufletit, plin de iubire, ce te hraneste pe toate planurile):

image

Pentru blat

  • ulei de cocos virgin, organic, nedezodorizat – 8 linguri daca este in stare lichida sau 3 linguri cu varf daca este in stare solida (se topeste la bain marie, intr-un vas de sticla)
  • zahar de cocos organic – aproape un pahar (sau dupa preferinte; mie nu-mi plac dulciurile prea dulci, asa ca a fost cat trebuie)
  • pudra de cacao raw, organica – cam un sfert de pahar (eu am pus un pic mai mult, pentru ca imi place gustul de cacao raw)
  • vanilie organica, pudra sau pastaie – juma’ de lingurita
  • un praf de sare de mare neiodata (nimic nu-i ca sarea-n bucate, corect? ;))
  • oua de tara – 2 la numar (sunt incomparabile cu ceea ce gasim in comert, chiar si etichetate ca fiind ecologice)
  • faina de cocos ecologica – 3 sferturi, spre un pahar
  • (optional) guma de guar – jumatate de lingurita, cat sa se lege mai bine faina de cocos (tine locul glutenului din faina normala)

 

Pentru semi-umplutura (practic nu mai pui nimic deasupra sa o poti cataloga ca si „umplutura”):

  • urda dulce de capra (sau ricotta de capra) – in jur de 220-250 g
  • zahar de cocos organic – 3 linguri generoase
  • vanilie organica, pudra sau pastaie – tot juma’ de lingurita
  • galbenus – unul la numar, provenit tot dintr-un ou de tara

 

Varianta vegana: in loc de ou poti folosi bicarbonat de sodiu si otet, iar in loc de urda un amestec de caju si macadamia. In aceasta varianta, guma de guar devine necesara. Nu am facut aceasta reteta (inca), asa ca nu pot da si cantitati.

 

Din punctul meu de vedere, calitatea ingredientelor folosite este ceea ce face diferenta intre ceva ce folosesti pe post de mancare si hrana, de aceea scriu peste tot organic/bio/eco (inseamna acelasi lucru, dar sunt folosite in functie de legislatia tarii din care provin). Cu cat corpul incepe sa se descotoroseasca de mai multe toxine acumulate de-a lungul anilor, cu atat devine mai receptiv la stimuli, incluzand aromele naturale (provenite din alimente ce ii fac bine si de care are nevoie), dar si cele artificiale (care ii dauneaza). Vei fi surprinsa de barometrul extraordinar de fin pe care il avem la dispozitie in fiecare moment al vietii noastre (aka corpul nostru magnific)!

 

Acestea fiind lamurite ;), sa trecem la treaba!

Pasul 1: aluatul

Incalzeste cuptorul la 175 de grade.

Pune hartie de copt intr-un vas de yena sau de ceramica (eu am folosit un vas de aproximativ 15×20 cm si a fost numa’ bun pentru cantitatea de aluat rezultata).

Intr-un bol de sticla/ceramica/lut/lemn amesteca uleiul de cocos lichid, zaharul, pudra de cacao, vanilia si sarea. Bate ouale, apoi adauga-le in compozitie si amesteca cu delicatete. Adauga faina de cocos amestecata in prealabil cu guma de guar (daca ai ales s-o folosesti) si amesteca cu dragoste pana cand obtii o compozitie omogena.

Cand intuitia iti spune ca ai amestecat exact cat trebuie, toarna compozitia in vasul tapetat cu hartie de copt, dar pastreaza cam 2 linguri de aluat ca sa-l amesteci la sfarsit cu semi-umplutura.

 

Pasul 2: semi-umplutura

Maruntesti bine bine urda intr-un bol (de preferat un bol de sticla/lut/ceramica si o furculita/lingura/paleta de lemn), apoi adaugi zaharul si vanilia. Bati galbenusul si-l adaugi si pe el.

 

Pasul 3: 1 + 1 = yummiii

Pui semi-umplutura peste blat, o-ntinzi cat de cat pe toata suprafata, dar nu „la dunga”.

brownie cu faina de cocos si urda de capra

Adaugi restul de compozitie pentru blat si incepi sa te joci 🙂 Eu am amestecat compozitia prin presare, facand diverse forme geometrice (asta ca sa nu formeze masa omogena cu semi-unplutura, ci sa alterneze zonele „negre” cu cele „bej”).

brownie cu faina de cocos si urda de capra

Dai la cuptor vreo 20-30 de minute, o lasi la racit intr-un loc ascuns de ochii lumii (nu de alta, da’ iti vine s-o mananci imediat, pe toata) si astepti cumintica sa se odihneasca, sa se aseze toate ingredientele asa cum stiu ele mai bine. Si, in sfarsit, o mananci! 🙂

brownie cu faina de cocos si urda de capra

brownie cu faina de cocos si urda de capra

Pofta buna iti doresc! <3

 

P.S.1 Este si mai delicioasa daca o lasi pana a doua zi (in caz ca rezista atat de mult ;)))

brownie cu faina de cocos si urda de capra

brownie cu faina de cocos si urda de capra

P.S.2 Mi-ar placea sa stiu daca ai facut ceva asemanator, daca ai incercat reteta si cum ti s-a parut… sau orice alte comentarii, sugestii sau experiente vrei sa impartasesti. Impreuna suntem mai buni, mai puternici, mai… noi. <3

Desert oriunde, la orice ora

Un desert raw (crud), delicios, ce poate fi savurat la orice ora, oriunde.

1 nuca de cocos (cu tot cu apa) facuta bucatele cu ajutorul unui blender;
4 linguri generoase de chia puse la inmuiat in apa sau infuzie de plante (eu am folosit rooibos cu pudra de vanilie);
4 piersici pasate cu ajutorul unui blender;
pudra de cacao (optional) – dupa gust.

Se amesteca toate ingredientele si se lasa 1h la frigider pentru omogenizare. Se serveste din nuca de cocos utilizata. 💚
Optional, feliute de mar si cateva frunze de busuioc. Amandoua se imbina perfect cu piersicile si restul ingredientelor.

Pofta buna! 🍑

Bautura (raw) din migdale si fistic

Descrisa de cele mai multe ori ca fiind „lapte”, o bautura pe baza de apa si nuci/seminte, este o alternativa revigoranta, energizanta si hranitoare pentru gustari si bauturi procesate.

Iti propunem o reteta de baza pentru o bautura naturala, delicioasa:

1. Alege nucile sau semintele bio/organice dorite (aici am folosit o combinatie yummy de migdale si fistic)
2. Inmoaie migdalele in apa cu sare timp de 8-12 ore
3. Dupa 8-12 ore, scurge apa si amesteca migdalele cu fisticul curatat de coaja (acesta nu se lasa la inmuiat); adauga apa proaspata
4. Trece totul printr-un storcator de fructe cu ax melcat sau un blender. Daca alegi blenderul, mai este un pas suplimentar: stoarcerea amestecului cu ajutorul unui saculet de bumbac pentru a separa pulpa de lichid.
5. Adauga indulcitori si mirodenii după gust. Noi am ales un mix de miere, propolis si polen, plus un varf de sare si putina vanilie organica.
6. Pasul cel mai important: savueaza-l cu mare drag!

Ca si cantitati, raportul folosit de noi este 1:4 (o parte nuci/seminte, 4 parti apa). In cazul de fata, 150 g de migdale si fistic la 600 ml apa.

RITMURILE LUNII – alegerea momentului oportun

Nu putem crea fenomene si, pentru ca nu le putem crea, nu depinde de ele, ci depinde de noi. – Hipocrate (parintele medicinei)

Sau, cu alte cuvinte, momentul in care alegem sa facem anumite activitati este important, acesta avand impact asupra starii noastre fizice, emotionale sau mentale. Unul din aceste fenomene naturale, in care momentul conteaza, este ritmul lunar.
Deoarece activitatile organismelor vii sunt influentate de fazele lunii, exista momente oportune si mai putin oportune pentru activitati specifice:
– de exemplu, spalarea si tunderea parului in anumite zile determina o indesire si intarire a lui, iar in alte zile o slabire si cadere;

– tot ce se face pentru sanatatea unei regiuni a corpului guvernata de semnul zodiacal pe care tocmai il parcurge luna are o eficienta mai mare decat in alte zile (cu exceptia interventiilor chirurgicale) – adica masaje, ingrijiri etc.

– tot ceea ce incarca sau incordeaza regiunea corpului guvernata de semnul zodiacal pe care il strabate luna actioneaza mai daunator decat in alte zile;

– cand luna este in crestere in semnul zodiacal, toate masurile de tonifiere sunt bune, iar pe luna in scadere, toate masurile de detoxifiere sunt bune.

Acelasi lucru este valabil si pentru plante: au calitati diferite in functie de momentul racoltarii, prepararii si folosirii lor.
Stramosii nostri au descoperit constelatiile si semnele zodiacale, sub forma a 12 impulsuri de forta, fiecare avand o culoare si proprietati caracteristice specifice diferite. Constelatiilor traversate de Soare (pe parcursul unui an) si de Luna (pe parcursul unei luni) in decursul unei astfel de impuls li s-au dat 12 nume diferite, aparand cele 12 zodii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricors, Varsator si Pesti. Multe calendare din vechime se orientau dupa mersul Lunii, deoarece fortele pozitiei Lunii in semnele zodiacale erau de o importanta mai mare decat cele guvernate de pozitia Soarelui. Chiar si azi, Pastele se sarbatoreste in prima duminica care urmeaza dupa prima Luna plina de la inceputul primaverii.

Exista urmatoarele “stadii” ale Lunii: luna noua, luna in crestere, luna plina, luna in scadere si pozitia lunii in semnele zodiacale.

Luna noua – cand Luna se situeaza intre Pamant si Soare, fata indreptata spre noi se afla in intuneric; se vede ca o semiluna subtire, iar cateva ore nu se mai vede deloc. In calendar este reprezentata printr-un cerc negru. 

Postul tinut in aceasta zi are puterea maxima de detoxifiere a organismului, daca vreti sa renuntati la obiceiurile proaste sau sa intreprindeti ceva nou, este cel mai indicat punct de plecare. Este ideal pentru curatenie si spalat. Vremea se poate schimba foarte usor in jurul acestei perioade.

Luna in crestere – urmatoarele 14 zile dupa luna noua – tot ceea ce trebuie sa asimileze organismul, tot ceea ce-l formeaza si-l intareste va avea o actiune dubla (acum se dau vitamine, minerale, cineva se poate ingrasa mai usor). 

Sunt propice activitatile intelectuale, se retine totul mai usor, nu este foarte eficienta curatenia, pentru ca praful se depune mai usor in aceasta perioada.

Luna plina – cand Pamantul se afla intre Soare si Luna si luna se vede in intregime pe cer. În calendare este reprezentata printr-un cerc alb. In ceasurile dinaintea Lunii pline, se simte efectul asupra oamenilor, animalelor si plantelor.

Plantele medicinale culese in aceasta perioada au actiune terapeutica mai intensa. Este o zi ideala de post, pentru ca orice se asimileaza mult mai repede, ranile sangereaza mai puternic, nu se fac operatii si interventii chirurgicale (vindecarile sunt greoaie, sangerari mari). Vremea se poate schimba foarte usor. Zi buna de odihna si meditatie.

Luna in scadere – urmatoarele 14 zile dupa luna plina – acum operatiile si interventiile chirurgicale reusesc cel mai bine si sunt usor suportate de pacienti, toate muncile manuale din casa sunt facute mai usor, iar tot ce mancam nu se depune atat de usor. Mastile cosmetice actioneaza mai bine, orice tratament de purificare, de drenaj (curatenie fiere, rinichi) este mai eficient. Sunt mai eficiente activitatile desfasurate in gradina sau natura. Tine mai mult curatenia din casa.

Luna in semnele zodiacale – fiecare stadiu al lunii intr-un semn zodiacal exercita asupra oamenilor influente specifice asupra corpului si organelor; fiecare zona a corpului este “guvernata” de un semn zodiacal.

 

Berbec – cap, frunte, ochi, nas, organe de simt; fructe; foc

Au eficienta sporita actiunile asupra capului, fruntii, ochilor si nasului, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Organele de simt sunt cele mai sensibile. Fructele sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul albuminei este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea zonei capului are eficienta crescuta.

Taur – laringe, gura, dinti, gat, sistemul circulator; radacini; pamant

Au eficienta sporita actiunile asupra laringelor, organelor vorbirii, dintilor, maxilarului, gatului, amigdalelor si urechilor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul circulator este cel mai sensibil. Radacinile sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul sarii este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea zonei gatului are eficienta crescuta.

Gemeni – umeri, brate, plamani, sistemul endocrin; flori; aer

Au eficienta sporita actiunile asupra umerilor, bratelor, mainilor si plamanilor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul endocrin este cel mai sensibil. Grasimile sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul grasimilor este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea plamanilor are eficienta crescuta.

Rac – piept, stomac, ficat, sistemul nervos; frunze; apa

Au eficienta sporita actiunile asupra pieptului, plamanilor, stomacului, ficatului si vezicii biliare, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul nervos este cele mai sensibil. Apa din frunze este absorbita cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul hidratilor de carbon este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea plamanilor, stomacului si ficatului are eficienta crescuta.

Leu – inima, circulatie, diafragma, organe de simt; fructe; foc

Au eficienta sporita actiunile asupra inimii, spatelui, diafragmei, sistemului circulator si arterelor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Organele de simt sunt cele mai sensibile. Fructele sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul albuminei este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea sistemului circulator are eficienta crescuta.

Fecioara – organe digestive, pancreas, splina, sistemul circulator; radacini; pamant

Au eficienta sporita actiunile asupra organelor digestive, pancreasului, nervilor si splinei, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul circulator este cel mai sensibil. Sarea din radacini este absorbita cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul sarii este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea organelor digestive, a pancreasului si a splinei  are eficienta crescuta.

Balanta – solduri, vezica, rinichi, sistemul endocrin; flori; aer

Au eficienta sporita actiunile asupra soldurilor, rinichilor si vezicii urinare, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul endocrin este cel mai sensibil. Grasimile sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul grasimilor este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea rinichilor are eficienta crescuta.

Scorpion – organe sexuale, uretere, sistemul nervos; frunze; apa

Au eficienta sporita actiunile asupra organelor sexuale si uretrelor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul nervos este cele mai sensibil. Apa din frunze este absorbita cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul hidratilor de carbon este marit.

Sagetator – pulpe (coapse), organe de simt; fructe; foc

Au eficienta sporita actiunile asupra pulpelor de la picioare, iar tot ceea ce incarca aceasta zona este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Organele de simt sunt cele mai sensibile. Fructele sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul albuminei este marit.

Capricorn – genunchi, piele, os, articulatii, sistemul circulator; radacini; pamant

Au eficienta sporita actiunile asupra genunchilor, pielii, oaselor si articulatiilor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul circulator este cel mai sensibil. Sarea din radacini este absorbita cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul sarii este marit; daca luna este in scadere, dezintoxicarea pielii are eficienta crescuta.

Varsator – gambe, vene, sistemul endocrin; flori; aer

Au eficienta sporita actiunile asupra gambelor si venelor, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul endocrin este cel mai sensibil. Grasimile sunt absorbite cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul grasimilor este marit.

Pesti – labele picioarelor, degete, sistemul nervos; frunze; apa

Au eficienta sporita actiunile asupra picioarelor si degetelor de la picioare, iar tot ceea ce incarca aceste zone este mai daunator decat in alte zile (incluisv operatiile chirurgicale). Sistemul nervos este cele mai sensibil. Apa din frunze este absorbita cel mai bine de organism. Daca luna este in crestere, transportul hidratilor de carbon este marit.

Produsele noastre sunt create in perioada oportuna din punct de vedere lunar, astfel:
– mastile cosmetice sau orice produs de purificare si detoxifiere pe luna noua sau in scadere, eficienta lor fiind maxima in aceasta perioada;
– tot ce ajuta la hidratarea si tonifierea corpului pe luna plina sau in crestere, atunci cand actiunea terapeutica este mai intensa.
In partea dreapta a articolului gasesti zodia in care se afla luna astazi si cateva detalii despre ceea ce are eficienta maxima si ceea ce nu este indicat sa faci.
Zi cu soare-n inima si zambate-n priviri s-avem!

Magia socului

flori de soc

Initial aceasta scriere a pornit ca o reteta pentru socata dar, in tip ce scriam, mi-am data seama cat de multe sunt de spus despre soc inainte de a trece la socata, asa ca l-am readaptat. Sa fie cu folos! 🙂

Socul este planta mea preferata de cand ma stiu. Acum, citind despre proprietatile ei, am inteles ca este pur si simplu divina. 🙂

Socul, Sambucus niger, este planta cea mai veche cultivata de om (de peste 4.000 de ani), fiind cunoscuta sub diferite nume, printre care: holer, hoz, iboz, scorpat, sog, Ochiul Diavolului, Copacul Vrajitoarelor sau Leacul Taranului.

 

Iata cateva dintre proprietatile magice si spirituale ale socului:

* alina starile emotionale sau mentale apasatoare, grele;

* te ajuta daca te simti blocat intr-o anumita situatie;

* calmeaza nelinistile si temerile cu proprietatile sale naturale relaxante;

* stimuleaza bucuria si ajuta in recuperarea fizica;

* crengute sau flori de soc pot fi atarnate la ferestre si la usi pentru prosperitate si sanatate si a proteja casa de orice necazuri si boli;

* daca plantezi un soc in gradina, spatiul va fi protejat impotriva nenorocirilor;

* florile pot favoriza vise transcendentale si mistice;

* baghetele create din scoarta de soc sunt considerate a fi deosebit de puternice (oare sa fie o-ntamplare ca bagheta lui Dumbledore / Harry Potter era din scoarta de soc? 🙂 )

* instrumentele muzicale facute din lemn de soc au puterea de a alunga spiritele si gandurile rele;

* protejeaza impotriva trasnetelor si chiar a ciumei;

* pe vremuri era plantat langa brutarii pentru a opri diavolul sa patrunda in aluat atunci cand era framantat si in cimitire pentru a tine spiritele rele la distanta;

* de Beltane (un festival celtic ce avea loc in luna mai, sarbatorind inceperea semanatului) erau prinse crengute de soc in diademe pentru a ajuta purtatorul sa vada spiritele;

* se spune ca daca stai sub un soc in ziua solstitiului de vara (21 iunie), vei vedea cu siguranta zanele din jur. Le poti chema si daca vei canta dintr-un fluier facut din lemnul unui soc batran;

* florile care raman in copac dupa Sanziene (24 iunie) sunt considerate a fi deosebit de puternice, asa ca aduna cat mai multe in acea perioada; 🙂

* frunzele si fructele sunt folosite pentru protectie si in ruperea vrajilor;

* fructele sale sunt deosebit de puternice, druizii considerandu-le ca un cadou de la Zeita Pamantului pe cele care ramaneau in copac in luna decembrie. Acestea erau adunate si transformate intr-un vin sacru ce inlesnea clarvederea;

* se spune ca daca mananci turte din aluat cu flori de soc in ziua de Sanziene (24 iunie) intregul an care urmeaza vei fi sanatos;

* e considerat un sacrilegiu sa tai un soc, copacul despre care taranii spun ca „in fata lui trebuie sa-ti scoti palaria”;

* in traditia populara se considera ca florile de soc au leac numai atunci cand sunt culese de un om cu inima buna;

* numarul sacru al socului este 5: fiecare floare are 5 petale, 5 stamine galbene si 5 sepale ce formeaza o steluta verde (in numerologie, 5 este numarul predominant din natura; este reprezentarea miscarii dinamice, a libertatii in gand si actiune; energiile masculina si feminina sunt aproape in echilibru, cea feminina inclinand un pic mai mult balanta);

* planeta patron a socului este Pluton, ceea o face misterioasa, minunata si primejdioasa in acelasi timp. Atrage prin frumusete, prin aroma, dar ascunde o amenintare, daca nu este folosita corect.

 

Socul este un copac extrem de adaptabil, capabil sa se regenereze rapid: poate fi plantat doar dintr-o ramura, acest lucru permitandu-i sa isi revina atat din deteriorarea produsa de agresorii naturali cat si de cei nenaturali cu aceeasi usurinta. Socul este considerat a fi copacul renasterii si al reinnoirii in parte si datorita proprietatilor sale medicinale, fiecare parte a acestui arbore extraordinar (frunzele, scoarta, fructele si florile sale) fiind folosita pentru a trata o gama variata de dezechilibre:

Frunzele

* sunt bogate in vitamina C;

* se pot transforma in picaturi ce trateaza durerea si inflamarea urechilor;

* se aplica pe rani, fiind calmante si cicatrizante;

* au proprietati laxative.

 

Scoarta

* crengutele au un efect laxativ;

*  scoarta, macerata in alcool, ajuta la detoxifierea organismului.

 

Fructele

* sunt bogate in vitamina C, uleiuri eterice si antocianidine (substante cu actiune puternic antioxidanta);

* imbunatatesc activitatea inimii, circulatia sangvina si acuitatea vizuala;

* cresc imunitatea, regleaza problemele intestinale si au actiune antinevralgica si antiherpetica;

* combat obezitatea;

* pot fi folosite la prepararea dulcetii, a vinului, a otetului si a siropului;

* intern, tinctura din fructe de soc mareste lactatia la femeile ce alapteaza;

* extern, tinctura de soc trateaza hemoroizii, degeraturile, ranile si furunculii;

Soarta, fructele si frunzele pot fi folosite ca vopsea: scoarta da o culoare neagra, fructele o culoare violet sau lila, iar frunzele o culoare verde.

 

Florile

*  sunt folosite in mod traditional ca remediu natural si eficient impotriva racelii si a gripei;

* calitatile sale antibacteriene si antivirale ajuta la mentinerea unui sistem imunitar puternic si sanatos;

* folosite sub forma unui ceai fierbinte, pot trata amigdalita si sinuzita si pot preveni si chiar trata pietrele la rinchi;

* folosite extern, sub forma de infuzie sau extract, pot calma eruptiile cutanate ale varicelei, rujeolei sau mancarimea ochilor inflamati sau infectati; ajuta in tratarea acneei, a ezemelor, a psoriazisului sau a degeraturilor; ajuta la vindecarea mai rapida a leziunilor cutanate precum herpesul, taieturile, arsurile sau alte rani superficiale; are proprietati astringente excelente pentru pielea sensibila, calmand mancarimile si iritatiile;

* purifica limfa;

* antioxidantii din florile de soc, precum si din celelalte componente ale sale (frunze, fructe, scoarta) lupta impotriva radicalilor liberi neutralizandu-i inainte ca ei sa produca efecte ireversibile in organism;

* folosite sub forma unui ceai rece, au efect calmant, revigorant si pot scadea febra, fiind un ajutor in tratarea transpiratiilor nocturne;

* au efect antiinflamator, laxativ si proprietati diaforetice (provoaca transpiratia);

* fermentate, sub forma de socata, sunt generatoare de bacterii bune, indispensabile unui tract digestiv sanatos;

* sub forma de extract, imbunatatesc functionarea rinichilor, contribuie la eliminarea nisipului si la dizolvarea calculilor renali, calmeaza durerile musculare.

 

Florile de soc pot fi folosite fie proaspete, fie uscate.

Daca vrei sa le folosesti proaspete, cel mai bine este sa le culegi pe luna in crestere (2-3 zile inainte de luna plina si pe luna plina), seva lor fiind la nivelul maxim.

Daca vrei sa le folosesti uscate, cel mai bine este sa le culegi pe luna in descrestere (2-3 zile inainte de luna noua si pe luna noua), cand energia plantei (seva ei) este la nivel minim, fiind mai usor de uscat.

 

Ce am facut eu din flori de soc (atat proaspete, cat si uscate):

* ceai

* socata

* sirop

* prajitura

* extract (sau tinctura) pentru uz intern si extern

* dulceata (din fructe)

* macerat uleios pentru creme si lotiuni

Orice alte ide sunt mai mult decat binevenite! 🙂

 

Daca ne dam un pas inapoi si privim socul in ansamblu, ca o planta magica, medicinala, cu un spirit feminin si intelept, putem spune ca invataurile pe care ni le aduce sunt unele extrem de importante:

* fiind un simbol al renasterii si al reinnorii, una din principalele invatauri ale socului este revizuirea vietii noastre. De cele mai multe ori partile considerate rele ale vietii par a fi cele pe care le vedem mai des si mai clar, dar asta numai pentru ca este momentul sa le depasim si sa ne iertam pentru ce s-a intamplat in trecut. Nu ne putem intoarce fizic sa-l schimbam, dar putem invata din experientele avute: prin observare, acceptare, iertare si iubire vom schimba imaginea pe care o avem despre trecut, schimband astfel si viitorul. In plus, dupa acest proces, vom privi acele parti considerate rele precum experiente care ne-au ajutat sa ne mai invingem o frica si sa ne apropiem inca un pas de puritatea sufletului nostru;

* pentru ca poate creste cu rapiditate din orice parte a sa si pentru ca supravietuieste in orice conditii (la tara, la oras, pe trotuare de beton, in parc, etc.), socul ne invata despre regenerare si puterea inegalabila a fortei vitale existente in fiecare dintre noi;

* fiind o planta din care absolut orice poate fi folosit (frunza, scoarta, fruct, floare, radacina), ne invata despre abundenta din jurul nostru, daca suntem deschisi sa o vedem;

* este un copac de „echilibru”, sub el tinandu-se adesea judecati in evul mediu, iar proprietatile lui curative sunt maxime daca florile/fructele/frunzele/scoarta sunt culese de o persoana cu inima deschisa; de aici invatam importanta inimii deschise si a intentiilor curate, ca poarta de acces catre lumea noastra interioara si a lumii inconjuratoare;

* se spune ca taierea unui soc fara motiv si permisiune (diin partea socului) aduce ghinion si nenorociri, ceea ce ne invata sa ne respectam pe noi si tot ceea ce ne inconjoara, fiind o lipsa de respect sa taiem (fara motiv) ceva ce ne hraneste, ne vindeca si ne protejeaza.

 

Atunci cand vrei sa culegi florile, fructele sau trebuie neaparat sa tai o creanguta, fa-o cu respect fata de soc: cere-i permisiunea si asculta cu inima deschisa. Nu rupe florile sau nu taia crengile daca ai o intuitie puternica ce iti spune sa nu faci asta. Cu toate ca, din pacate, nu fac asta de fiecare data, prefer sa ii las un mic cadou pentru darurile primite – ceva practic, cum ar fi sa il eliberez de incurcata iedera, sa fac putin curat in jurul trunchiului sau sa il ud pe vreme uscata. Dar, de cele mai multe ori ii las un multumesc venit din inima. Pentru ca o atitudine de recunostinta si multumire adusa oricarui locuitor al acestui Pamant, fie ca este vorba de un mineral, o planta, un animal sau o fiinta umana, este un act la care toata natura raspunde bine.

Insusi actul de multumire ne deschide inima, lasand sa intre echilibrul, armonia, fericirea si iubirea in vietile noastre. Plus ca nu ne costa nimic sa multumim pur si simplu, din inima, de fiecare data cand luam din darurile naturii. Daca mai punem la socolteala si faptul ca astfel construim o legatura cu copacul respectiv, o prietenie puternica, ce aduce intelepciune, mai ales ca socul are foarte multe sa ne invete prin contact direct, prin comunicare si prin reconectare la puterile sale, stiute din batrani… primim mult mai mult decat am crezut ca putem primi printr-un simplu multumesc venit din inima.

 

Zi cu soare-n inima si zambete-n priviri s-avem!

Puterea cuvintelor

Crezi in puterea cuvintelor? Eu da.

Fie ca sunt vorbite sau gandite, soptite sau cantate, ropotele de sunete, de vibratii, pe care le numim voce pot comunica mult mai mult decat credem.

In traditiile Indiei antice, repetarea unor sunete specifice era folosita pentru a invoca pacea, vindecarea, armonia si schimbarea. Ele combina vibratiile fizice ale cuvintelor cu focalizarea intentiei de a avea un impact pozitiv asupra eului nostru interior si a mediului inconjurator.

Aceasta repetitie poarta denumirea de mantra, cuvant format din doua parti: man – radacina cuvantului sanscrit pentru minte – si tra –  radacina cuvantului sanscrit pentru instrument. O mantra este, prin urmare, un instrument al mintii, un sunet sau o vibratie puternica pe care il putem folosi sa ne conectam la sinele nostru si la sursa a tot ceea ce exista in acest univers.

Mantrele pot fi cantate, gandite, vorbite, soptite… efectul este acelasi. 🙂 O mare usurare pentru mine, o persoana total afona, ce nu poate canta 2 versuri urmand linia melodica. :))

Faptul ca sunt in sanscrita este mai putin important, pentru ca vibratia si intentia sunt cele care conteaza cu adevarat. Ca la rugaciune: puterea ei sta in faptul ca, atunci cand spui/gandesti/canti/soptesti anumite cuvinte intr-o anumita ordine, alaturi de alte milioane de persoane, ele capata o anumita vibratie care, cu cat este repetata mai des si de mai multi, cu atat devine mai puternica. Vibratia si intentia sunt cheia. Cuvintele sunt o modalitate de a coda aceasta vibratie, aceasta intentie, in asa fel incat sa fie palpabila pentru lumea noastra 3D.

O simpla cautare pe net iti dezvaluie o multitudine de mantre din care poti alege, dar eu le voi impartasi pe cele trei care rezoneaza cu mine in ultima vreme. Cuvintele lor, repetate, creeaza un sunet frumos, care (pare sa) dezvaluie intelesul lor adanc si ne ajuta sa ne deconectam de la gandurile ce ruleaza neincetat in spatiul mintii, in asa fel incat sa putem aluneca in spatiul dintre ganduri. 🙂

 

MANTRA 1

Tina TurnerSarvesham Svastir Bhavatu

Om Om Om,

Sarvesham Svastir Bhavatu,

Sarvesham Shantir Bhavatu,

Sarvesham Poornam Bhavatu,

Sarvesham Mangalam Bhavatu,

Om, Shanti, Shanti, Shanti.

 

Ce inseamna:

Fie ca bunastarea, pacea, implinirea si linistea, fericirea si prosperitatea sa fie atinse de toate fiintele.

Aceasta mantra, la fel ca multe alte mantre despre pace (shanti = pace), trimite vibratii inalte tuturor celor cu care intra in contact. Cu alte cuvinte, cu cat intentia noastra este mai puternica, cu atat mai repede putem (re)aduce echilibrul, pacea, linistea si armonia in viata noastra, a familiei, a prietenilor, a celor din jur, a planetei.

 

MANTRA 2

Lokah Samastah Sukhino Bhavantu

Ce inseamna:

Fie ca toate fiintele de pretutindeni sa fie fericite si libere, si fie ca actiunile, gandurile si cuvintele mele sa contribuie la fericirea si libertatea tuturor.

 

MANTRA 3

EL-KA-LEEM-OM

Ce inseamna:

Este o veche mantra egipteana, ce se adreseaza celor 4 elemente: repetand aceste sunete, intentia noastra este trimisa catre Pamant, Foc, Apa si Aer/Spatiu.

Sunetul EL este legat de elementul Pamant, KA de Foc, LEEM de Apa si OM de Aer si Spațiu. Prin folosirea constienta a vibratiilor specifice acestor sunete avem posibilitatea sa comunicam cu cele 4 elemente. Acest contact cu elementalii are efecte transformatoare ce pot fi destul de puternice.

Pentru a beneficia de efectul acestei mantre, trimite sentimentul/intentia de apreciere si recunostinta mai intai catre elementele exterioare si apoi catre elementele interioare din corpul tau.

Repeta acest tipar de 4 ori: apreciere si recunostinta catre fiecare element exterior corpului tau (pamant, foc, apa, aer/spatiu) si apoi apreciere si recunostinta catre fiecare element al corpului tau (pamantul din tine, focul din tine, apa din tine, aerul/spatiul din tine).

Cand spui EL, trimite apreciere si recunostinta fie catre elementul exterior, fie catre cel interior al Pamantului. Atunci cand spui KA, trimite apreciere si recunostinta fie catre elementul exterior, fie catre cel interior al Focului. Atunci cand spui LEEM trimite apreciere si recunostinta fie catre elementul exterior, fie catre cel interior al Apei. Si, atunci cand spui OM trimite apreciere si recunostinta fie catre elementul exterior, fie catre cel interior al Aerului/Spatiului.

Pe masura ce continui sa iti directionezi intentia in acest fel, se creeaza o punte interioara ce iti poate transforma profund nivelul de constientizare si iti permite sa intri in comuniune cu aspectele mai subtile ale acestor elemente.

In cazul in care nu se vede dupa cantitatea de text de la fiecare mantra, mantra 3 este preferata mea. :))

 

IN LOC DE CONCLUZIE

Mantrele, din punctul meu de vedere, ne reamintesc de noi, de divintatea din noi, de binecuvantarea de a fi aici si acum, de faptul ca suntem parte al aceluiasi intreg. Ne aduc aminte ca intrebarile ce trebuie puse in orice situatie sunt „ce pot face aici, astfel incat actiunea mea sa serveasca binele cel mai inalt? Ce pot face aici, astfel ca actiunea mea sa slujeasca scopului cel mai profund al vietii?”

In loc de „Mie ce-mi iese din asta?”

Ca sa putem primi, avem nevoie de loc (in interiorul nostru, in viata noastra, in casa noastra). Ca sa putem primi, mai intai trebuie sa putem da. Universul este echilibru. Echilibru vibrational. Ceea ce trimitem ca si intentie, tot aia primim, dar multiplicat. Sa trimitem deci (intentie de) iubire, pace, echilibru, armonie. 🙂

Si ce modalitate mai buna de a incepe fiecare zi decat cu un gand bun, cu un cuvant frumos, cu intentia de a trai viata intr-un mod ce promoveaza pacea si libertatea pentru toate fiintele, incepand cu mine, incepand cu tine

Spune/gandeste/canta/sopteste mantra ta preferata in timp ce pregatesti micul dejun sau in timp ce te imbraci – ai putea fi surprins de cat de remarcabile sunt efectele! ;))

12728887_10208536823276912_6367824372771271210_n

Desen realizat de D’Adel

 

Un weekend minunat sa avem! <3

 

P.S. Pentru ascultat, mantra Devei Premal – Gayatri Mantra, folosita ca soundtrack pentru filmul HUMAN, este preferata mea. 🙂

 

Update 13.10.2016: Intre timp am mai descoprit o mantra absolut superba, mantra Pamantului.

OM TARE TUTTARE TURE SOHA

O gasesti in mai multe variante, cantate inclusiv de Deva Premal, dar in varianta lui Ani Choying Drolma este absolut magica. Emana atata compasiune, incat pur si simplu m-au trecut fiori pe sira spinarii tot timpul cat am ascultat-o… cu inima. Pentru ca este o mantra de ascultat cu ochii inchisi si inima deschisa.